Să începem cu asta, că oamenii nu înțeleg de ce există atâta răutate pe Pământ? Alții își pun întrebarea: cum poate Dumnezeu (dacă există) să permită ca atâta suferință și lipsuri să fie soarta noastră? De ce există războaie, foamete, de ce grupuri de oameni pot fi asuprite economic, politic etc.? În spatele întrebărilor, indiferent de modul în care sunt formulate, se află înțelegerea insuficientă a dualității ca principiu de bază care susține lumea materială.

Dualitatea înseamnă că, în lumea noastră, perechile de contrarii există separat și, prin urmare, în forme experimentate independent. Cu alte cuvinte, într-un moment putem trăi bunătatea, frumusețea și bucuria, iar în alt moment putem trăi opusul lor, răul, urâtul și tristețea. Oamenii își imaginează Împărăția Cerurilor (Paradisul, Împărăția lui Dumnezeu etc.) ca pe un loc în care va fi prezentă doar jumătatea preferată a perechii opuse, sau se așteaptă ca Mântuitorul (mesagerul lui Dumnezeu, Avatarul) să creeze acel loc pentru ei aici, pe Pământ. Cu toate acestea, dacă analizăm cu atenție aceste calități, observăm curând că, din perspectivă umană, deseori clasificăm ca fiind bun ceea ce este rău pentru ceilalți și rău ceea ce este bun pentru ceilalți, și facem același lucru cu ceilalți membri ai perechilor opuse. În mod similar, nu suntem de acord cu privire la cum este Dumnezeu sau la ce calități ar trebui să aibă lumea idilică pe care o dorim. Cel mai bun exemplu în acest sens ne este oferit de misionari, preoți etc., care, în numele unei religii, încearcă să ne spună cum să ni-l imaginăm pe Dumnezeu sau care este calea spre Dumnezeu.

Acele religii, sisteme de gândire, care atribuie întunericul = răul unei forțe din afara lumii create, care operează independent de ele, și care luptă împotriva ei, sunt extrem de departe de viziunea Unității, deoarece ele însele sunt blocate în gândirea dualistă. Rezultă că Unitatea poate fi experimentată doar de cei care sunt în unitate atât cu Lumina, cât și cu Întunericul.

Acum aș dori să explic o schemă de gândire care oferă o explicație ilustrativă a fenomenelor pe care le observăm în lumea duală. Imaginați-vă că Dumnezeu este compus din sfere de lumină care sunt atât de strâns legate și se suprapun încât nu există spațiu între ele. Atunci când aceste particule de lumină emană din El, potrivirea nu mai este strânsă și se naște spațiul, sau vidul, care se află între particule. Spațiul care nu este umplut de lumină devine întuneric. Cu alte cuvinte, întunericul este absența luminii. Este clar că, pe măsură ce ne îndepărtăm de sursă, va exista din ce în ce mai mult întuneric, deoarece umplerea spațiului cu lumină nu va fi continuă. Astfel, întunericul poate fi imaginat în cele ce urmează ca fiind defecte în matricea de lumină, care vin și pleacă, se pot diviza și fuziona, au conținut informațional și astfel capătă caracterul unei entități, asemănătoare particulelor de lumină.

Dacă privim dincolo de gândirea umană, de clasificări, de prejudecăți și examinăm cu o conștiință pură care este diferența fundamentală dintre Lumină și Întuneric, vom descoperi că există o singură diferență. Entitățile de Lumină au capacitatea de iubire pură, iar aceasta lipsește entităților Întunecate. Pentru a dovedi acest lucru, iată un citat din Apostolul Pavel:

"Pot să vorbesc limba oamenilor sau a îngerilor, dacă nu am iubire, sunt doar un minereu care sună sau un țambal care bate. Pot să fiu profet, pot să cunosc toate misterele și toate științele, pot să mut munții din loc prin credință, dacă nu am iubire, nu valorez nimic. Aș putea să împart tot ce am între cei nevoiași, aș putea să-mi dau trupul ca ardere de tot, dacă nu am dragoste, nu-mi folosește la nimic... Dragostea nu încetează niciodată". (Faptele Apostolilor 13:1-9) (1 Cor 12:30-13:13). Așadar, absența iubirii este cea care duce la toate diferențele pe care le experimentăm între Lumină și Întuneric.

Dacă acest lucru este adevărat, singurul mod de a învinge Întunericul este să ne întoarcem la el cu dragoste. Din aceste gânduri, se pot trage câteva concluzii. Ce ar trebui să facem dacă vrem să ne îndreptăm spre Unitate? Cu toții suntem alcătuiți dintr-o matrice de lumină, dar aceasta este plină de locații de defecte. Aceste puncte de eșec sunt punctele de atac ale întunericului. În mod clar, nu ne putem întoarce la Lumina pură atâta timp cât avem un punct de atașament pentru Întuneric. Haideți să ne întoarcem cu iubire către propriile noastre puncte întunecate și să direcționăm lumina acolo. Pe măsură ce lumina din noi crește și întunericul scade, devenim din ce în ce mai puțin afectați de matricea întunericului. De asemenea, este clar că dualitatea lumii noastre nu poate fi eliminată de noi, nici la scară terestră, nici la scară universală, deoarece nu noi am creat-o. Singura noastră opțiune este să eliminăm dualitatea din noi înșine.

O altă concluzie care decurge din acestea sunt: cine este Mântuitorul? Mântuitor nu poate fi decât cel care a îndepărtat deja ultimul germen de întuneric din el însuși și este capabil să lumineze întunericul celorlalți cu propria sa lumină a iubirii. Rezultă, așadar, că răscumpărarea nu s-a aplicat în trecut și nu se va aplica nici în viitor tuturor, ci doar celor care sunt capabili să primească lumina iubirii. Cunoscând toate acestea, să examinăm misterul răstignirii lui Iisus. Pe cruce, Iisus a sublimat întunericul din mediul său, adică a transformat răul care curgea spre el în iubire și l-a făcut să curgă înapoi în mediul său. Acest lucru a însemnat mântuirea completă pentru cei care au primit-o atunci și acolo și îndepărtarea unei părți din întuneric pentru alții. Să fie clar, oricine este prezent acum aici, pe pământ, nu a fost răscumpărat, ci doar i s-a arătat calea.

Cu toții putem intra în procesul de răscumpărare de sine prin confruntarea și înțelegerea propriului nostru întuneric și prin depășirea lui. Și putem fi trimiși ai Luminii, reducând întunericul celorlalți prin creșterea iubirii noastre. Îngerii (ființe de Lumină) și maeștrii iluminați (cei care au devenit ființe de Lumină) ne ajută să facem acest lucru. Pe cei care practică cu succes rolul de emisar de Lumină, îi avertizez însă să nu se prezinte lumii ca salvatori, ca avataruri. Pentru că atunci poate apărea situația în care întunericul însuși apare și cere să fie răscumpărat! Dacă autoproclamatul salvator-avatar îmbrățișează Întunericul, dar nu-i poate face față, și nu există nicio ființă de Lumină deasupra sa la care să se poată adresa (și la cine se poate adresa dacă s-a plasat pe cel mai înalt loc?), atunci această situație se poate transforma cu ușurință în opusul ei, iar el/ea devine un emisar de succes al Întunericului. S-ar putea să dureze o vreme până când el/ea sau altcineva să observe acest lucru, iar în acest timp se poate acumula o karmă destul de frumoasă.

(Rhasoda Varga Margit, Az élet megélésének művészete II. 183. o.)