MCCU nu se definește ca o comunitate religioasă, ci ca o organizație de liber-cugetători spirituali. În acest sens, nu există și nu ar trebui să existe niciun subiect tabu, iar orice întrebări ridicate sunt legitime și merită o reflecție și un răspuns suplimentar. Prin urmare, încurajez pe toată lumea să se simtă liberă să pună întrebări pe subiecte pe care nimeni nicăieri nu a îndrăznit să le ridice.

Voi începe cu un subiect la care unii membri sau lideri ai comunităților religioase reacționează de obicei cu furie, și anume: există Dumnezeu și dacă nu există? Există un singur răspuns scurt și sensibil la această întrebare: "Este dat fiecăruia în funcție de credința sa". Cei care nu cred, nu o au, iar cei care cred, o au, indiferent de cine sau ce dovezi reale sau presupuse sunt prezentate. Am putea la fel de bine să oprim analiza aici, dar eu voi merge mai departe. După ce m-am absolvit de răspunsurile stereotipice de tip da sau nu la întrebare, sunt liber să iau în considerare toate posibilitățile. Îl pot interpreta pe Dumnezeu în orice fel doresc. Să-l definim de acum înainte pe Dumnezeu ca IDEE. Din timpuri imemoriale, omul își creează idealuri în raport cu care se măsoară pe sine însuși. El/ea poate apoi să plaseze această idee în interiorul său și să și-o fixeze ca scop pe care să îl atingă; precum și să o plaseze în afara sa și deasupra sa, căreia trebuie să i se supună. Dacă ne uităm la aceste idealuri, vedem că ele au evoluat sau cel puțin s-au schimbat de-a lungul istoriei, mai întâi au fost asemănătoare cu cele umane (de exemplu, în politeismul egiptean sau greco-roman). Acești zei (idealuri) s-au certat, s-au luptat între ei, uneori au luat formă umană, au făcut dragoste cu ființe umane sau chiar au luat oameni în mijlocul lor și au aruncat zeii din propriul lor neam pe Pământ. Această imagine a evoluat și a devenit din ce în ce mai înaltă, mai perfectă și, în același timp, mai inaccesibilă.

În acest sens, nu putem spune că Dumnezeu nu există, deoarece IDEEA a existat întotdeauna și va exista întotdeauna. Nu putem spune nici că IDEEA nu este reală, deoarece este prezentă ca realitate mentală pentru toți cei care sunt atrași de ea. Prin urmare, cineva își poate crea propria IDEE sau poate accepta o IDEE creată de alții și o poate plasa în interiorul și în afara sa. Această IDEE devine Dumnezeul său.

Ce se întâmplă dacă cineva nu creează sau nu acceptă nicio IDEA? În acest caz, nu se dezvoltă și nici nu regresează. Gândiți-vă la asta, pentru animale nu există nicio IDEE, niciun obiectiv spre care să se îndrepte. Un animal mănâncă și își face nevoile când și unde poate. Un animal de pradă nu va respecta omul, deoarece omul nu este o idee pentru el, ci o potențială sursă de hrană. Dacă nu există o IDEE externă sau internă, atunci nu există un sistem de valori morale la care membrii societății trebuie să se conformeze, astfel încât fiecare va fi motivat de satisfacerea nevoilor personale, iar limitele acesteia sunt determinate de raportul de forțe predominant (legea pumnului). Dezvoltarea minimă a acestui lucru este recunoașterea beneficiilor apartenenței la un grup, deoarece dacă suntem Horda 1, putem distruge fără probleme Horda 2, să le luăm bunurile, să le torturăm membrii, deoarece nu este oprit de IDEA internă sau externă.

Așadar, dacă omenirea nu intenționează să se îndrepte spre o societate primitivă, este recomandabil să adopte o IDEE superioară care să ofere o susținere morală și să arate un model de comportament comunitar. Din cele de mai sus, am putea fi îndemnați să credem că IDEEA a fost creată de umanitate. Da, dar de unde ar putea omul să ia modelul IDEII dacă acesta nu ar exista în afara lui sau în interiorul lui, într-un colț neexplorat și ascuns al ființei sale? Așadar, dacă IDEEA nu ar exista în sens absolut, nu am putea să o creăm, pentru că nu am avea un model pentru ea! Putem spune, bineînțeles, că au existat oameni mai perfecți decât contemporanii și că aceștia au fost formați după tipare IDEA. Într-adevăr, entitățile considerate ca fiind emisari divini sau întruchipări divine au devenit modele IDEA pentru oameni, iar aceasta a fost funcția lor. Ele au întruchipat, au cartografiat pentru noi - în măsura capacităților lor - IDEEA absolută. Dacă nu ar fi fost așa, atunci ar fi trebuit să se pună întrebarea: de unde au luat modelul pentru ei înșiși? Evident, de la entități încă mai înalte, iar întrebarea ar forma imediat o linie infinită, la capătul căreia s-ar afla IDEEA absolută, care nu este nimeni altul decât Dumnezeu. Dumnezeu este, așadar, IDEEA absolută sau cea mai înaltă!

Omul, dacă dorește să evolueze, alege o IDEE, o plasează în el însuși ca parte din el, aceasta devine scopul de atins, iar atunci când este atins, ridică IDEEA și mai sus, și astfel se îndreaptă constant spre IDEEA absolută. În acest fel procedează dezvoltarea fiecărui om. La început, IDEA este o altă persoană (părinte, profesor, maestru, celebritate, muzician rock, cine știe ce...), dar dincolo de un anumit punct de dezvoltare, IDEA din interior nu mai este o persoană obișnuită, ci o entitate care întruchipează IDEA absolută; sau chiar IDEA absolută (Dumnezeu) însăși. Acest lucru se întâmplă pentru că, dincolo de un anumit nivel de conștiință, cineva simte că pentru el/ea IDEEA umană obișnuită este insuficientă, nu oferă nicio posibilitate de progres, și atunci trebuie să-și ridice ideația la un nivel dincolo de lumea materială. Această cale se numește realizarea lui Dumnezeu, iar aceasta presupune realizarea IDEII interioare ridicate la nivel transcendental.

Ce se întâmplă dacă cineva nu pune IDEEA în el însuși? Atunci nu o poate realiza. Pentru că fiecare poate realiza doar ceea ce se află în interiorul său. Dacă cineva are ca IDEE un muzician rock, dar nu trăiește această idee în sine, nu va fi niciodată un muzician rock. Dacă cineva dorește să realizeze IDEEA absolută (Dumnezeu), trebuie să o plaseze în sine. Dacă pentru cineva IDEEA este o idee exterioară, atunci viziunea sa rămâne duală (dualistă). Există el/ea și există un Dumnezeu, undeva în afara razei de acțiune, care domnește peste el/ea, sau care se gândește la el/ea, a cărui mântuire trebuie așteptată sau a cărui pedeapsă trebuie temută. Iată de ce persoana credincioasă (religioasă) obișnuită, deși posedă o idee exterioară de înaltă vibrație, nu poate decât în puține cazuri să urmeze principiile IDEII pe care și-a ales-o. De fapt, ei nu trăiesc în conformitate cu convingerile alese, ci își urmează programele instinctuale interioare (de exemplu, frica). Ei vor experimenta o schimbare din acel punct în care vor putea trăi IDEEA ca parte din ei înșiși. Transformarea IDEEI exterioare în IDEEA interioară este, prin urmare, un proces în care fiecare persoană poate evolua în ritmul său propriu.

Conform acestui punct de vedere, întrebarea dacă există sau nu Dumnezeu și dacă există sau nu dovezi în acest sens este lipsită de sens, deoarece Dumnezeu există doar ca IDEE și, prin urmare, este real. În cele ce urmează, vom analiza dacă modelele de IDEE ale Absolutului sunt într-adevăr atât de îndepărtate pe cât își imaginează adepții sau liderii fiecărei religii.

(Rhasoda Varga Margit: Az ég a Földdel összeér. 168. o.)