Omul este creat după chipul lui Dumnezeu, susțin unele religii. Dar dacă analizăm ce înseamnă acest lucru, constatăm că Dumnezeu este imaginat ca o ființă umană, care pedepsește, judecă, iartă... Cu alte cuvinte, ei trag concluzii despre Dumnezeu din observarea modelelor de comportament uman, ceea ce îi determină să îl înzestreze pe Dumnezeu cu calități umane. Ce-ar fi dacă am întoarce această situație și am începe să ne descoperim propriile atribute divine studiind acțiunile lui Dumnezeu? Nu întâmplător, acest lucru este ceea ce a învățat Iisus: "... M-am coborât din cer, nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis... " (Ioan 6.38) Dacă am acționa în acest fel, am înțelege imediat ce înseamnă să fim făcuți după chipul lui Dumnezeu și lumea noastră s-ar schimba.

Acest mediu (matrice) în care trăim NU a fost creat de Dumnezeu. El a creat un Pământ, pe care l-a pus la dispoziția noastră pentru ca noi să îl modelăm și să-l modelăm după voința și capacitatea noastră. El ne-a înzestrat cu daruri divine și cu capacitatea de a crea, pe care ar trebui să le exercităm și să le perfecționăm pe acest Pământ. Din nefericire, majoritatea oamenilor fac ceea ce vor și nu ceea ce ar trebui să facă în conformitate cu voința divină și chiar Îl învinovățesc pe Dumnezeu pentru că nu a făcut lumea perfectă sau pentru că nu intervine pentru a atenua suferința. Această matrice este, așadar, produsul unei minți umane separate de Dumnezeu.

Primul pas ar fi să recunoaștem că suntem creatorii propriului nostru destin, ai mediului nostru imediat. Al doilea este că avem toate darurile pentru a putea să ne remodelăm lumea. Al treilea este să avem voința de a o face și, în cele din urmă, să o facem în mod continuu.

Cei mai mulți oameni se blochează chiar la primul pas, pentru că nu-și asumă responsabilitatea pentru soarta lor, ci o pasează altora. De ce este greșit acest lucru? Ei bine, Dumnezeu lucrează și creează, noi suntem făcuți după chipul Său, așa că trebuie să lucrăm și să creăm dacă vrem să urmăm modelul divin. Dacă munciți și creați, la fel vor face și copiii voștri, iar dacă nu o faceți, nici copiii voștri nu o vor face. Dacă munciți și creați, iar copiii voștri nu, le dați pentru o vreme, dar după un timp le spuneți: "V-am arătat cum să faceți, învățați și aveți grijă de voi înșivă". Iisus ne-a învățat că suntem copiii Tatălui, de aceea tot ce avem nevoie ne este dat. În acest model de rol este inclus faptul că copiii urmează instrucțiunile Tatălui, se străduiesc să crească, să devină creatori și să întoarcă ajutorul. Oricine se așteaptă ca alții (sau Dumnezeu) să creeze o lume mai bună și mai frumoasă pentru el își neagă propria capacitate creatoare divină și, astfel, se neagă pe sine și pe Dumnezeu Însuși! Iar cel/cea care s-a negat pe sine și pe Dumnezeu, de la cine așteaptă ajutor? În Unitate nu poate exista lipsă, prin urmare, cel/cea care are lipsuri, nu este în Unitate nici cu el/ea însuși/ea, nici cu Dumnezeu!

Al doilea pas este pentru cei care se îndoiesc, care nu îndrăznesc să creadă că își pot schimba destinul. Pentru a ne depăși îndoielile, avem nevoie de autodescoperire și de autocunoaștere. Odată ce acest lucru este realizat, se nasc puterea și intuiția necesare pentru creație. Cunoașterea implică, de asemenea, să știi ce abilități să dezvolți, ce cunoștințe să dobândești. Dacă cineva nu se crede capabil să își rezolve propriile sarcini, de la cine se așteaptă să creadă acest lucru? Ce vă face să credeți că lumea exterioară vă va oferi un feedback contrar propriilor convingeri? Acest lucru nu este posibil, fie și numai pentru că contrazice primul punct, acela că noi creăm lumea exterioară. Adică, lumea exterioară reacționează întotdeauna la ceea ce credem despre noi înșine și proiectăm (inconștient sau conștient). Prin urmare, putem deveni creatori, creând în noi înșine ceea ce ne dorim și manifestând acest lucru în exterior. Dacă nu putem crea încă în noi înșine, ar trebui să ne dezvoltăm abilitățile.

Odată ce am depășit primele două obstacole, s-ar putea să ne lipsească încă intenția. Există cei care sunt conștienți de primele două puncte, dar care totuși cred că nu au sarcina creației, alții ar trebui să creeze. Ei preferă să se retragă din lume, de exemplu să mediteze, să se roage. Desigur, ei au în continuare nevoi fizice, dar cred că alții ar trebui să le creeze acestea pentru ei. De ce este acest lucru nepotrivit? Pentru a înțelege acest lucru, avem nevoie de o explicație suplimentară.

Să ne uităm din nou la modul în care lucrează Dumnezeu sau natura. Fiecare secvență de evenimente care are loc în univers se desfășoară în trei etape: 1. creație (desfășurare, dezvoltare, integrare), 2. distrugere (decădere, regresie, dezintegrare), 3 starea de repaus. Apoi ciclul începe din nou. Unii credincioși se alătură aspectului distructiv al lui Dumnezeu (de exemplu, credincioșii lui Shiva). Aceștia nu creează, ci meditează în timpul ciclului de creație, iar apoi se angajează în distrugerea creației în ciclul post-creație. Întregul adevăr, însă, este că în ciclul de creație chiar și Shiva generează un aspect creator al său pentru a asista creația, iar distrugerea se face, de asemenea, în deplină armonie cu creatorul. Credincioșii care doresc să realizeze aspectul distructiv ar trebui să țină cont de acest lucru dacă aspiră la realizarea deplină. Există credincioși care caută să realizeze aspectul necreativ (nemanifestat) al lui Dumnezeu (de exemplu, budiștii). Pentru ei, creația este o iluzie, așa că ei consideră că este o pierdere de timp să participe la ea. Dar Dumnezeul nemanifestat se manifestă uneori, adică creează, și atunci ei sunt nepregătiți pentru asta, pentru că nu au făcut-o niciodată, nu au dezvoltat niciodată în ei înșiși facultatea (capacitatea) creatoare divină; chiar dacă știau că există, nu au trăit-o niciodată. Prin urmare, aceste soluții, deși pot fi considerate ca fiind realizări ale lui Dumnezeu sau realizări de sine, nu sunt totuși în armonie cu Unitatea. Pentru a fi în armonie cu Unitatea, trebuie să știm în ce etapă a ciclului ne aflăm și să ne conectăm la aspectul care este activ în prezent.

Suntem acum în epoca lui Hristos. În acest moment, cea mai mare putere creatoare este forța lui Hristos, în acțiune. Prin urmare, fiecare ființă umană care dorește să se împlinească ar trebui să practice eliberarea și realizarea forțelor creatoare ascunse în sine.

(Rhasoda Varga Margit, Az élet megélésének művészete II. 17. o.)