A fost odată ca niciodată un băiat sărac cu inima curată care a pornit să vadă lumea. Era hotărât să meargă cât mai departe posibil până când va găsi pasărea albastră a fericirii din basme. În timp ce mergea pe drum, a văzut un porumbel alb cu aripile frânte. -  Te rog, ajută-mă!- l-a strigat pasărea. -  Nu pot zbura și dacă mă vor găsi aici, voi fi mâncat de animalele sălbatice. - Fără să ezite o clipă, flăcăul a luat porumbelul cu aripile frânte, i-a reparat aripa, l-a hrănit, l-a adăpat și l-a îngrijit până când a învățat să zboare din nou. Pasărea a fost foarte recunoscătoare. -  Cereți-mi orice și vă voi acorda. - Ce aș putea să cer, porumbelul meu? Am o problemă mai mare decât mă poți ajuta tu. -  Cere-mi și nu vei regreta.- a spus pasărea, căci era o pasăre magică trimisă să-l ajute pe bietul flăcău. -  Știi, eu caut pasărea albastră a fericirii, tu ai fost în multe locuri, ce sfat ai, unde să te duci, unde să o găsești? - Ei bine, bietul băiat, ai o mare problemă, dar dacă tot m-ai ajutat, te ajut și eu. Există o Pădure de Bronz la șapte ani de mers pe jos de aici, iar în Pădurea de Bronz trăiește un unicorn de bronz, dacă îl poți găsi, întreabă-l.

Bietul băiat mergea și mergea și, după șapte ani, a ajuns la Pădurea de Bronz. A străbătut toată Pădurea de Bronz timp de șapte ani, dar nu a întâlnit nicio creatură. În cele din urmă, s-a așezat sub un copac și s-a întrebat cum va găsi unicornul de bronz. De îndată ce s-a așezat sub copac, copacul a rostit. -  Știu ce faci aici. Pune-ți brațele în jurul meu și, când îmi vei auzi vocea mea adevărată, poți pleca pe drumul tău. - Băiatul a îmbrățișat copacul și, spre surprinderea lui, un clopoțel de bronz a sunat în inima lui. La sunetul clopoțelului, unicornul de bronz a apărut și a spus: - Vino, așează-te pe spatele meu, te voi duce în Pădurea de Argint, unde vei întâlni pe cineva și o vei întreba. - Băiatul s-a așezat pe spinarea unicornului și, cum unicornul avea aripi, a zburat cu el în Pădurea de Argint și l-a lăsat jos.

Băiatul rătăcea prin Pădurea de Argint de șapte ani și nu întâlnise pe nimeni. Când se plimba prin pădure pentru a treia oară, i-a apărut o vrăjitoare bătrână. - Știu ce faci aici!- a strigat ea cu o voce răgușită, dar până nu mă săruți, nu-ți voi spune unde să găsești pasărea albastră! -  Băiatul se gândea că trebuie să o sărute pe această bătrână scorpie, dar cum nu mai întâlnise pe nimeni de șapte ani, s-a predat, nu avea de gând să moară de la un sărut. -  Haide, bătrână baba- flăcăul o cuprinse în brațe și îi sărută obrazul. Și vrăjitoarea s-a transformat într-o zână. - Îți mulțumesc că m-ai salvat de la o vrajă. Acum nimeni nu ne mai poate sta în cale, dacă vrei, nimic nu ne mai desparte.- zâmbi ispititor fecioara. - Nu-i chiar așa, zâna mea. Eu o caut pe pasărea albastră a fericirii.- a răspuns flăcăul. - Foarte bine. Privește-mă adânc în ochi și tot ce-ți dorești va fi al tău. -  Flăcăul a privit adânc în ochii zânei și a văzut în ei tot ce-și putea dori un om, mai puțin pasărea albastră. -  Nu văd în ochii tăi ceea ce caut, lasă-mă să trec. -  Apoi zâna i-a dat flăcăului o baghetă de aur. - Lovește-mă cu această baghetă și vei fi dus în Pădurea de Aur. Cel pe care îl cauți trăiește acolo, dar restul este datoria ta. - Băiatul s-a supus, zâna a dispărut și el s-a trezit în Pădurea de Aur. În timp ce se plimba prin pădure, a auzit un flaut. A pornit în direcția sunetului și din spatele unui copac a apărut Personalitatea Supremă a Divinității. În timp ce cânta la flaut, în jurul său s-au adunat păsări albastre. Bietul flăcău a căzut la pământ în fața Lui, lacrimi de fericire transcendentală i-au curs în ochi și întregul său corp a început să tremure.  - Doamne! Te rog, acceptă-mă în serviciul Tău! - Să fie așa cum dorești. Intră în locuința mea eternă.- a spus Dumnezeu, și așa a fost.

(Rhasoda Varga Margit, Az élet megélésének művészete I. Utazás a Föld nevű bolygóra, 237. o.)