Prima matrice a fost creată de Dumnezeu din și în El însuși. Dacă stomacul cuiva este în noduri în acest punct, atunci înlocuiți-l pe Dumnezeu cu Natura. Faptul că suntem credincioși sau materialist-ateiști nu va afecta substanța sau rezultatul argumentului nostru. Știu că acest lucru este surprinzător, dar așa va fi.
Așadar, matricea este o lume creată. Fie a luat naștere spontan (conform materialiștilor), fie a fost creată de o inteligență creatoare (Dumnezeu). Dacă respingem existența lui Dumnezeu, atunci trebuie să atribuim materiei un grad de inteligență internă capabilă să se autoorganizeze și să se diferențieze în așa măsură încât să poată crea ființe care să-i înțeleagă funcționarea. Să ne uităm din nou la acest aspect. Așadar, materia - care este în mod inerent inconștientă - prin autoorganizare, trebuie să fi produs un grad de conștiință care poate cunoaște materia și îi poate înțelege mecanismele. Acest lucru contrazice imediat o teză materialistă binecunoscută, conform căreia nimic în Univers nu are un scop, o direcție sau un sens, ci au loc fluctuații spontane. Astfel, apariția conștiinței nu a avut nici sens, nici scop, ci a fost o formațiune aleatorie care va "trece". Dar acest lucru ne aduce din nou la contradicție, căci ce se întâmplă dacă conștiința, care, conform presupunerii noastre inițiale, este un produs al materiei, triumfă brusc asupra materiei și decide să continue să funcționeze și să evolueze fără materie? Răspunsul materialist la această întrebare este că nu există o minte fără materie. Iar eu spun că conștiința (în sens filozofic) ar putea fi un grad înalt de organizare a materiei care, la un anumit nivel de dezvoltare, este capabilă să se detașeze de materie. Cine poate, să respingă acest lucru. Dacă am ajuns atât de departe, atunci de acum înainte este totuna dacă materia a creat conștiința sau conștiința a creat materia.
Când privim Universul, observăm că funcționarea sa are două direcții. Există apariție și dispariție, galaxiile se nasc și dispar, planetele se formează și se distrug. În același timp, există o direcție de evoluție, Universul este în expansiune. Poate că într-o bună zi se va micșora, dar acum este, fără îndoială, în expansiune. Și aceasta este direcția. Ceva a dat direcția procesului într-un moment în care conștiința, am presupus inițial, nu exista. Da, Big Bang-ul. Dar și asta este o direcție. Ceva care a fost dintr-o bucată explodează brusc și ceva foarte diferit începe să se întâmple cu el. În fizica teoretică și în matematică, astfel de sisteme sunt descrise în așa fel încât soluțiile unei funcții se ramifică într-un anumit punct, deoarece soluția inițială devine instabilă în spațiul parametrilor. Este tipic pentru știință ca atunci când nu poate răspunde la o întrebare, să se ascundă în spatele unei afirmații care este de neînțeles pentru cei din afară. Căci ce determină schimbarea parametrilor, dacă nu faptul că sistemul se mișcă (are o direcție) în spațiul parametrilor? Ceva trebuie să se fi întâmplat pentru a declanșa big bang-ul. Dar, chiar dacă murdărim răspunsul la această întrebare presupunând că a fost vorba de o fluctuație spontană, este incontestabil că miliardele de ani de consecințe ale acestui eveniment sunt motivul pentru care eu stau aici, în fața unui computer, meditând asupra acestui eveniment.
În mod evident, ființele conștiente de orice fel vor căuta să supraviețuiască schimbărilor care rezultă din mișcările spontane ale materiei, să se sustragă de sub dominația materiei și să devină autosuficiente, adică să obțină o existență independentă de materie. Matricea este, așadar, lumea materială, iar conștiința caută să depășească și să se suprapună materiei, creând o evoluție conștientă în materie. Acest lucru este valabil chiar dacă există un Dumnezeu și chiar dacă nu există. Singura diferență este că, dacă există un Dumnezeu, avem o șansă mai bună.
Din cele de mai sus rezultă că, din acest punct de vedere, nu putem decide dacă materia a creat conștiința sau conștiința a creat materia. Am văzut, de asemenea, că evoluția Universului a avut și are o anumită direcție. Funcționarea materiei are legi care sunt uniform răspândite în tot Universul, cum ar fi atracția de masă. Fizicianul spune că atracția masei există pentru că o anumită particulă mediază o interacțiune între alte două particule. Dar acest lucru nu explică întrebarea inițială: de ce trebuie să existe atracția masei? Ceva există și putem explica de ce este așa, dar nu înțelegem de ce există? În stele, există fuziune nucleară, care produce lumină, care este emisă. De ce există fuziune nucleară? Pentru că există mai mult hidrogen decât heliu? Ce a făcut să fie așa? Și alte interacțiuni pot produce lumină. Și de ce trebuie să fie produsă lumina? Cine sau ce a decis ca acest Univers să fie construit astfel încât lumina să se dezvolte prin fuziune nucleară în stele, ceea ce ar fi esențial pentru formarea vieții? Noi spunem că toate acestea sunt determinate de proprietățile intrinseci ale materiei. Dar atunci cine sau ce a determinat proprietățile intrinseci ale materiei? Dacă presupunem că nimic nu a fost determinat la început, atunci la aceste întrebări ar trebui să răspundă știința, iar la întrebările inițiale nu există răspunsuri. Mai corect, răspunsul este că este așa pentru că noi experimentăm că este așa și, din moment ce nu avem experiența niciunei alte posibilități, acceptăm că nu poate fi decât așa. Și aici ajungem la un punct foarte important. Și anume, faptul că matricea ne determină gândirea. Pentru noi, ea este sistemul de sine stătător în care trăim. Nu ne putem imagina nimic altceva. Iar acest lucru este la fel de adevărat pentru concepțiile noastre despre Univers ca și pentru concepțiile noastre despre, să zicem, familie sau parteneriat. Așadar, matricea se cartografiază în noi, ne impregnează percepția. Matricea este în noi. Matricea suntem noi!
Așadar, cum putem obține informații despre lucruri din afara matricei? Dacă dorim să schimbăm modul în care gândim despre familie sau parteneriat, trebuie să ne uităm la culturile care trăiesc diferit de noi, adică trebuie să ne schimbăm sistemul de referință. Dar dacă dorim o cunoaștere superioară a Universului, la cine ne adresăm? Nici măcar cei mai mari gânditori ai noștri nu au putut găsi ceva mai inteligent decât să se întoarcă la Dumnezeu, care este prezent sub forma unei inteligențe infinite atât în afara, cât și în interiorul matricei. Rămânând în interiorul matricei, prin urmare, este imposibil să decidem dacă există sau nu un Dumnezeu. Cu toate acestea, există persoane care au ieșit din matrice și prin intermediul lor Dumnezeu a oferit revelații. Dumnezeu le-a spus că El există din eternitate și că a creat totul. Putem alege să nu credem toate acestea și să mergem noi înșine în căutarea adevărului. În acest caz, trebuie să mergem pe calea care ne conduce în afara matricei. Cei care au ieșit din matrice spun că există trei lumi create, adică matricea are trei straturi. Toate ființele inteligente au fost create astfel încât, să poată continua să creeze, așa au apărut cele trei lumi. Noi trăim în stratul de mijloc al celei de-a treia lumi sau al celei mai joase. Cine intenționează să ofere revelații despre Creatorul Suprem trebuie să ajungă cu conștiința sa cel puțin până la stratul cel mai înalt al primei lumi, pentru a putea spune că îl cunoaște pe Dumnezeu. Restul intră în categoria celor credincioși. Dumnezeu poate să apară (și) în sufrageria cuiva, dar asta nu înseamnă că informațiile sale despre Dumnezeu provin din afara matricei.
Înapoi
