Scrisul(scrierea mea) meu a fost inițiat prin citirea cărții Apocalipsa de Ioan; citatele sunt bazate pe Biblia Sfântă. Tot ceea ce descriu aici se aplică tuturor profeților și profețiilor, în trecut și în viitor.

Profețiile și predicțiile - ca și religiile - împart omenirea în credincioși și necredincioși. Acesta este motivul pentru care unii oameni cred totul, în timp ce majoritatea oamenilor resping totul. Cu toate acestea, prezicerile și profețiile fac parte din cultura noastră la fel de mult ca poeziile și romanele, iar datoria noastră este să învățăm din ele, să le înțelegem sensul. Tot ceea ce studiem în lumea exterioară, în macrocosmos, duce în cele din urmă la o înțelegere mai profundă a noastră, a propriei noastre personalități, a propriei noastre minți, a microcosmosului nostru. Prin urmare, nu putem exclude nimic din sfera investigațiilor noastre, deoarece totul, întregul cosmos din jurul nostru, are rolul de a ne apropia de noi înșine.

Cu toate acestea, pentru înțelegere nu este suficientă încercarea de a observa și înțelege fenomenele cu mintea noastră, deoarece mintea nu permite o percepție obiectivă. Ne înșelăm de nenumărate ori dacă judecăm lucrurile de la nivelul minții. Cum să privim lucrurile de la alte niveluri trebuie învățat, la fel ca și cum am învăța să citim sau să scriem.

Prima întrebare care se pune în legătură cu subiectul în cauză este: cât de potrivite sunt persoanele care au dat (dau) preziceri sau profeții despre viitorul omului (omenirii) pentru această sarcină? Răspunsul meu: mai mult sau mai puțin. Oamenii religioși ar cita probabil credința absolută în Dumnezeu ca fiind condiția numărul unu pentru ca cineva să fie credibil ca profet. În opinia mea, însă, condiția numărul unu este "puritatea". Ce ar trebui să fie pur? Mintea ar trebui să fie. Asta înseamnă că nu există deloc germeni karmici în minte (sau cel puțin nu au legătură cu ceea ce se profețește). Germenii karmici sunt informații neprocesate (inconștiente) care influențează viziunea profetului. Dacă ne uităm cu acest ochi la profeții din trecut, nu mulți dintre ei îndeplinesc această condiție. Rezultatul este că, în cel mai bun caz, doar jumătate din afirmațiile lor pot fi adevărate și nici măcar nu știm care jumătate. Ce ne facem cu astfel de profeții? O aruncăm la coșul de gunoi? Până când nu există una mai bună, în niciun caz. Să încercăm să înțelegem mai bine natura umană prin intermediul ei.

Cei mai mulți "profeți" contemporani care au o abordare creștină sau similară își bazează profețiile pe cartea Apocalipsa, încercând să o deslușească cu diferite grade de succes, care devine apoi o profeție a sfârșitului lumii. Voi face acum o încercare de a explica principiul de funcționare al profeției, fără a submina credința cuiva în ceea ce crede.

Care este scopul profeției și al profetului?

O profeție este o viziune pe care profetul o experimentează într-o stare de conștiință alterată. Viziunea poate fi despre viitorul omenirii, o revelație a voinței lui Dumnezeu, inițierea unei sarcini. Profetul clarvăzător trebuie să fie lipsit de intenție (cel puțin în momentul profeției), deoarece faptul de a avea un scop oferă deja o anumită orientare. În cazul lui Ioan, scopul este clar vizibil: 1) să-i confirme în credința lor pe primii creștini persecutați, promițându-le alegerea și mântuirea în Împărăția Cerurilor, 2) să-i influențeze pe persecutori, pe necredincioși (neamuri, adică pe toți necreștinii), prevăzând pentru ei pedeapsa, suferința, chiar iadul de dincolo de moarte, 3) să-l înalțe pe Isus.

Acestea sunt intențiile naturale, conștiente și subconștiente ale unui profet devotat. Treaba profeților este de a-i întări pe cei slabi în credința lor. De asemenea, le place să-i sperie pe oameni cu pedeapsa lui Dumnezeu pentru a-și atinge scopul de a face mai mulți oameni să se convertească sau de a-i face să-și schimbe comportamentul. Este important de reținut că, în această scriere, Ioan a mărturisit despre Isus ca fiind Mântuitorul (Mielul) în fața căruia întreaga lume s-a închinat, deoarece numai El a fost vrednic să deschidă cea de-a șaptea pecete a cărții sigilate.

Neintenționalitatea ar însemna că profetul se predă Dumnezeului Universal Atotputernic (așa cum a făcut Iisus), astfel încât Dumnezeu se manifestă prin el. În acest punct, trebuie să îmi clarific și eu scopul. Ei bine, scopul meu este de a conștientiza mecanismele minții umane. Nu mă angajez în nicio religie, nu vreau să convertesc pe nimeni, vreau doar să văd clar faptele și să le arăt. Dar sunt angajat în slujba Dumnezeului Universal Atotputernic și a adevărului, independent de religie. Aceasta definește abordarea mea.

Cum apare profeția?

Starea modificată de conștiință de deasupra minții care dă naștere unei viziuni poate apărea spontan sau conștient. În cazul lui Ioan, a fost o stare în care i s-au deschis porțile pentru a vedea într-o altă dimensiune. Ioan, sau adepții săi, au interpretat ceea ce văzuse, ca fiind viitorul, și astfel a devenit o profeție.

Primul meu comentariu în această privință este că una dintre cele mai mari provocări ale viziunilor este percepția timpului. Oricine a fost vreodată într-o stare modificată de conștiință știe că în această stare nu există timp. Timpul este un produs al minții. În viziuni, trecutul, prezentul și viitorul sunt percepute simultan. Mintea poate aranja evenimentele într-o ordine cronologică în conformitate cu o anumită logică atunci când se revine din starea alterată de conștiință în starea obișnuită, de conștiință a minții. În cazul lui Ioan, observăm că el nici măcar nu a încercat să pună în ordine cronologică ceea ce a văzut, astfel încât viziunea sa poate fi considerată cel mult o profeție parțială. Pentru o mare parte din viziune, el contemplă jocul de înfățișare simbolică a evenimentelor viitoare și contemporane dintr-o stare de conștiință (dimensiune) diferită.

Ce vedem atunci când avem o viziune?

Așa cum am menționat, viziunea ia naștere în starea de deasupra conștiinței minții cotidiene. Pentru a înțelege ceea ce vedem, trebuie să cunoaștem cel puțin straturile conștiinței obișnuite, inconștientul, inconștientul colectiv, supraconștientul și supraconștientul colectiv. Și acestea sunt încă doar straturi care pot fi legate de nivelul mental, care nu sunt conectate decât indirect la Transcendent (în măsura în care sunt o proiecție îngustă a acestuia). John cu greu ar fi putut fi conștient de ele și nici nu ar fi putut avea un antrenament real de yoga pentru a controla centrul viziunii. Yoghinul învață să își controleze conștiința; să își mute atenția și concentrarea către un anumit centru de conștiință, chiar să îl ridice în afara lui/ei și să mențină aceste stări în mod stabil. Așa ia naștere clarviziunea yoghinului, care în acest fel nu mai este un amestec de viziune spontană, ci o contemplare și o înțelegere conștientă a lumii prezentului (sau a viitorului).

Așadar, ce a văzut Ioan și ce avem noi de-a face cu el aici și acum? John a întrezărit straturile de deasupra și de dedesubt ale conștiinței colective. El a văzut că majoritatea oamenilor erau motivați de forțele întunecate și inconștiente (Satana) ale subconștientului, în trecut, că aceste forțe acționează în prezent și vor acționa în viitor, și că conștiința lor era atrasă înapoi în planurile astrale profunde (tărâmurile infernale) de aceste forțe mentale. El a văzut, de asemenea, că din aceste stări de conștiință (lumi), credința în îngeri, în Iisus, în Dumnezeu, îi putea ridica pe oameni în stări de conștiință mai înalte (lumi, de exemplu, Împărăția Cerurilor). Iar acest lucru este valabil atât pentru viața lor, cât și pentru starea lor de după moarte. Cu alte cuvinte, există o continuitate a conștiinței; starea de conștiință pe care o atingi în momentul morții continuă și după moarte!

Toate aceste afirmații pot fi găsite doar printre rânduri. Se poate ca esența să se fi pierdut în furtunile istoriei, sau că Ioan a înțeles doar atât de mult din viziunea sa, sau că a fost capabil să transmită doar atât de mult oamenilor din vremea sa. Iată câteva citate:

17.8. "Fiara pe care ai văzut-o era și nu mai este; și ea iese din abis.... Locuitorii Pământului s-au mirat când au văzut fiara care era și nu este(era), deși este."

17.9 "Iată mintea în care este înțelepciunea."

17.8. Fiara, Satana care este, deși nu există, iese din adâncurile propriului nostru subconștient, reprezentând forțele motivatoare ale propriei noastre ignoranțe, ale propriului nostru întuneric. De aceea este, deși nu este, pentru că, dacă ne limpezim mintea, ea încetează să mai existe. 17.9. conține esențialul, dar putem crede că propoziția pare să nu fie terminată. Deși da. Mintea în care există înțelepciune (nu există forțe motivatoare inconștiente și întunecate) este victorioasă asupra lui Satana. Dar dacă o persoană nu dezvoltă această înțelepciune, atunci credința sa este singurul lucru de care se poate agăța. (Fac abstracție de o analiză literală ulterioară a textului).

Dar ce este cartea cu șapte peceți, a cărei a șaptea pecete numai Isus o poate rupe? Interpretările de până acum au interpretat cartea cu șapte peceți ca fiind o descriere a viitorului omenirii, care va avea loc până la Judecata de Apoi.

Părerea mea este diferită. Cartea cu cele șapte peceți este cartea Scăunelilor Cosmice. Tot ceea ce i se întâmplă omenirii este rezultatul funcționării Legilor Cosmice divine, nu al pedepselor divine. Viziunea a vrut să-i arate lui Ioan funcționarea Legilor. Conform legii repercusiunii (karma), tot ceea ce le faci altora îți faci și ție însuți, pentru că TOTUL ESTE UNUL. Dacă, din ignoranță, te separi de viziunea Unității, te excluzi pe tine însuți din Unitate, iar a fi exclus din Unitate este însuși iadul. În acest sens, devine clar de ce Isus este cel care salvează. De ce ne izbăvește El? De efectul Legii cosmice, într-un sens mai restrâns, de legea karmei. Ce a reprezentat Isus? Iubirea cristică!

Așadar, iubirea cristică este singurul lucru care sparge roata karmei, adică trece peste Lege! Aceasta este cea mai importantă semnificație a cărții Apocalipsa. Nu are rost să așteptăm Judecata de Apoi sau să ne temem de ea, pentru că ea se întâmplă tot timpul. În schimb, "Căutați mai degrabă împărăția lui Dumnezeu".

(Rhasoda Varga Margit: Az ég a Földdel összeér. 145. o.)