Astăzi, majoritatea oamenilor se nasc din instinct. Prin aceasta vreau să spun că părinții fac dragoste motivați de instinctele lor, iar copilul intră în viitorul său corp la concepție prin atracțiile sale instinctive. (Ar putea fi și altfel, dar nu acesta este subiectul.) De asemenea, rezultă că conștiința partenerilor și calitatea actului amoros determină tendințele și calitățile copilului care va fi atras de părinți și de situația actuală.

Desigur, materialiștii vor nega toate acestea, dar negarea faptelor nu ne va duce nicăieri. Faptul că viitoarele caracteristici ale unui copil vor fi determinate de o combinație aleatorie de gene nu este decât o deviere a responsabilității pe care fiecare părinte o poartă pentru aducerea la viață a unei ființe. Combinația "aleatorie" de gene este controlată. Oricine nu acceptă acest lucru ca ipoteză de lucru probabil că deja în acest moment defilează iritat, iar expunerea mea ulterioară nu-i va deranja existența inconștientă.

Prin urmare, copilul nenăscut este prezent în momentul concepției, în timpul actului sexual în timpul sarcinii și, de obicei, intră în viața cuplului înainte ca acesta să se gândească să aibă copii. Desigur, nu trebuie să ne gândim că aceasta este o prezență conștientă. Copilul este prezent ca un câmp de informații. El își aduce propriul câmp de informații din viețile sale anterioare și caută părinți cu al căror câmp de informații îl poate potrivi pe al său. Câmpul de informații poartă experiențele trecute și sarcinile care urmează să fie experimentate în viața următoare. Prin urmare, el/ea caută părinți care îi vor oferi toate experiențele de care are nevoie.

Calitatea actului sexual care are loc în momentul concepției și după aceea este imprimată în câmpul informațional al copilului. Acest proces continuă și după naștere. Un copil simte instinctiv când părinții săi fac dragoste și reacționează cu un răspuns emoțional. Acest răspuns emoțional include propria atitudine față de ambii părinți și atitudinea mamei față de actul amoros. Așadar, dacă facerea de dragoste este întreruptă în mod regulat de plânsul copilului, este un lucru la care trebuie să vă gândiți. Când s-au născut copiii mei, nu eram conștient de ceea ce este descris aici, dar i-am observat pe ei și reacțiile lor cu aceeași precizie și acuratețe pe care le-am folosit întotdeauna în experimentele mele științifice. Fiul meu avea doar câteva luni și putea să-și ridice puțin capul. Era întins într-un pătuț cu zăbrele lângă patul nostru și dormea adânc. Pentru siguranță, am atârnat o mică perdea pe patul lui, pe partea dinspre patul nostru, astfel încât să nu vadă afară dacă se trezea. Dintr-o dată am observat că respira diferit. S-a contorsionat până când a dat perdeaua la o parte și a tras cu ochiul ca să vadă ce făceau părinții lui. Bineînțeles, am râs copios, i-am dat un pupic și am așteptat să adoarmă. Este foarte important să considerăm că facerea de dragoste este o parte firească a vieții, dar nu fără intimitate. A face dragoste este o chestiune privată între două persoane, nu este treaba copilului, iar acesta trebuie să se obișnuiască cu faptul că mama sa nu se împarte întotdeauna cu el/ea. Cu cât atitudinea părinților este mai naturală, cu atât mai puțin se poate dezvolta reprimarea în ceea ce privește sexul. Modul în care noi, părinții, abordăm sexul este modul în care el/ea îl va aborda. Aceasta este experiența sau modelul primar. El/ea se va construi pe sine pornind de la acesta.

Experiența sexuală ulterioară a copilului este atunci când acesta își explorează propriul corp imediat ce a ieșit din scutec. Copiii mici se masturbează în mod regulat, ceea ce, desigur, numai noi considerăm că este masturbare, deoarece avem propriile noastre preconcepții. Ei sunt pur și simplu fericiți să își mângâie organele genitale în prezența altora, la fel cum animalele nu se simt jenate când le privim. Cel mai bine este să le lăsăm să o facă. Iar când sunt de vârstă preșcolară, este bine să le spunem că nu obișnuiam să ne mângâiem în prezența altora. Astfel, ei memorează că excrementele și masturbarea sunt intime. Aș adăuga că acesta este un factor absolut dependent de cultură. Părinții trebuie să își integreze copiii în cultura epocii și a locului respectiv. Cu siguranță este mult mai bine ca copilul să audă de la mamă că nu ar trebui să se atingă în chiloți în public decât ca o educatoare de la grădiniță, un alt părinte sau un copil să facă un comentariu nepotrivit pe care îl înțelege greșit și îl stochează cu vinovăție. Mai târziu, putem întări intimitatea lor prin introducerea unei bătăi la ușă. Acest lucru îi face să știe că este potrivit să bată la ușă înainte de a da buzna în toaletă, în baie sau în dormitorul părinților. Copilul are la fel de mult drept la intimitate ca și părintele. Ei au nevoie de un loc unde să fie singuri, unde să se lase în voia sorții, unde să se ascundă, unde nu trebuie să se conformeze la nimic, care să le aparțină. Dacă nu există, sau dacă nu poate fi creat, atunci dezvoltarea personalității este perturbată încă de la început. Dacă nu aveți suficient spațiu, folosiți cel puțin o perdea pentru a separa locul copilului, astfel încât acesta să îl poată folosi atunci când simte nevoia.

Cu cât părintele tratează mai natural activitatea sexuală emergentă a copilului, cu cât relația dintre ei este mai directă, cu atât influența prietenilor și a mass-mediei poate avea un efect mai puțin negativ. Impactul mass-media este de obicei bipolar. Prietenii și mass-media, cel mai târziu în timpul adolescenței, aduc în viața tânărului tot felul de represiuni și tot felul de eliberări ale acestora. În acest dumping de informații, el/ea trebuie să își găsească drumul și să își dezvolte propria atitudine față de sexualitate. Un bun model parental este un sprijin sigur. Acest lucru nu înseamnă că el/ea trebuie neapărat să-l urmeze, dar acesta va fi punctul de referință față de care sau împotriva căruia acționează. Nici un model sexual prea laxist (lejer, ținut slab), nici prea strict nu este potrivit. Textul "Dar pe vremea mea..." întâmpină deja rezistență și este total ineficient. El/ea nu se află în locul altora în acel moment și nu este de datoria altora să decidă pentru el/ea ce este corect. Cel mai bine este să vă expuneți pur și simplu părerea, de exemplu: "Eu nu aș face așa pentru că..." Raționamentul ar trebui să includă întotdeauna faptul că o sexualitate fericită necesită voința reciprocă a două persoane, la un nivel superior respectul și aprecierea reciprocă și dragostea reciprocă la un nivel și mai înalt. Cu alte cuvinte, ar trebui fixate gradele care există oricum între om și om, astfel încât acesta să poată decide la ce nivel vrea să își trăiască legăturile umane în domeniul sexualității.

Ceea ce am prezentat până acum nu este idealul, ci modul fezabil de a crește copiii. În cea mai mare parte, însă, ne aflăm aici pentru că nu am reușit să trăim bine viața, ceea ce înseamnă că am făcut greșeli. Și repetăm greșelile, adică facem greșeli în ceea ce privește creșterea copiilor, sexualitatea, parteneriatul etc. Toate acestea se întâmplă pentru ca noi să le recunoaștem și să învățăm din ele. Așadar, dacă ne dăm seama că am făcut o greșeală, nu trebuie să ne fie rușine să o recunoaștem, chiar și în fața copilului. El/ea o va înțelege și o va accepta, ca și pentru noi, deci mai târziu pentru el/ea însuși(ă). Dacă îl/îi învățăm că este posibil să facem o greșeală și că nu este o rușine să o recunoaștem, pentru că numai așa o putem corecta, vom reduce conformismul, care este una dintre cele mai frecvente cauze de frustrare la adulți. Principala cauză a frustrării noastre este faptul că vrem să părem perfecți, când știm că nu suntem și ne temem de judecata celorlalți.

Această frustrare se manifestă, de asemenea, în sexualitate. Părintele, încercând să mențină o aparență de perfecțiune și omnipotență, îl frustrează pe copil, iar acest lucru este întărit și mai mult de efectele mass-media. Ce vede el/ea în filme? Cele două extreme. Violența, pornografia, o relație care este goală, sau iubirea perfectă, iubirea, relația. Iar viața se află între ele. Treaba filmului este de a extrage evenimentele vieții și de a le amplifica semnificația cu un scop (indiferent dacă acest scop este nobil sau nu). Regizorii (întreaga echipă) încorporează o parte instinctivă, neprelucrată, inconștientă a propriei personalități în complot, iar apoi o confruntă sub forma filmului finit. Ceea ce ca filmul său este, el/ea este, chiar dacă joacă doar un rol secundar. Astfel, filmul este creat de fiecare dintre ei despre ei înșiși și pentru ei înșiși. Toate acestea sunt vândute foarte inteligent maselor ignorante pentru bani, astfel încât acestea plătesc chiar și pentru ca inconștiența creatorilor să fie dezvăluită sub denumirea de artă sau divertisment. Desigur, doar cei care rezonează la acest nivel și care nu se pot confrunta altfel cu propriul subconștient pot fi conduși în acest fel. Putem vedea în filmele care se află în prezent pe ecrane, cum arată subconștientul omului din zilele noastre.

Așadar, mass-media îl frustrează sexual pe bărbatul timpului nostru. Modelul sexual fals este prezentat ca și cum ar trebui urmat și acceptat universal, iar modelul idealizat ca și cum ar fi normal, natural și poate fi îndeplinit de oricine. Acesta este efectul de distorsiune al mass-media, este un efect de oglindă distorsionată. Este cauzat de competiția interesată pentru bani. În acest fel atrag atenția asupra lor. Dacă mass-media nu ar fi distorsionată, nimeni nu le-ar acorda atenție și atunci cu ce s-ar ocupa?

Toată lumea este născută pentru a avansa de unde se află. Totul servește acestui scop. De la părinți la copil și invers, regizorul cu actorii care joacă un anumit rol pentru lume, din care fiecare ar trebui să se cunoască pe sine. Cei care pot face acest lucru vor merge înainte, pentru ceilalți povestea se va repeta într-o altă distribuție. Pentru cei care au recunoscut esența jocului de rol, jocul s-a terminat. "Întreaga lume este teatru". (Shakespeare).

(Rhasoda Varga Margit, Az élet megélésének művészete II. 29. o.)