În viitor, tulburările psihiatrice vor crește la nivel mondial, în timp ce resursele materiale, umane și intelectuale disponibile pentru tratarea lor vor scădea sau, în unele cazuri, vor stagna. Așadar, trebuie să trăim cu faptul că există "nebuni" în jurul nostru și să învățăm să facem distincția între persoane periculoase și nesigure, acuzații reale și neadevărate, tulburări de personalitate și cazuri "normale". Nu scriu împotriva psihologiei moderne, ci mai degrabă pentru a evidenția deficiențele sale.

Una dintre problemele psihologiei materialiste este că declară o parte a realității experiențiale ca fiind adevărată și o altă parte, desemnată în mod arbitrar, ca fiind falsă, iar dacă cineva are experiențe în această din urmă zonă, le clasifică drept simptome de boală. Cealaltă problemă este că nu poate face față experiențelor pe care nu le consideră reale și încearcă să le suprime cu ajutorul medicamentelor, cu diferite grade de succes. Indivizii care au fost "normalizați" prin terapie medicamentoasă sunt reintegrați în societate ca și cum totul ar fi în regulă, dar în realitate, nimic nu a fost rezolvat. Psihologia materialistă vrea să fie o știință exactă, așa că folosește instrumente științifice pentru a demonstra acest lucru.

Psihologia devine materialistă prin interpretarea sufletului ca materie. Dacă sufletul trebuie să-și găsească o formă materială, sistemul nervos este cea mai potrivită. Prin urmare, în psihologia materialistă, sufletul echivalează cu funcțiile și disfuncțiile sistemului nervos central sau, cu alte cuvinte, cu conștiința pe care o generează sistemul nervos central. Aceasta poate părea a fi soluția corectă, deoarece sistemul nervos este testabil, iar patologiile psihologice sunt într-adevăr asociate cu disfuncțiile nervoase. Psihologia materialistă respinge complet posibilitatea ca sistemul nervos să fie doar un purtător al conștiinței, la fel cum un CD sau un alt suport de stocare este un purtător de muzică. Această simplificare poate fi utilă ca ipoteză de lucru, pentru că poate facilita clasificarea și "normalizarea" bolilor psihologice, dar nu ne aduce mai aproape de înțelegerea noastră și a mediului înconjurător (lumea) și de armonizarea relației dintre cele două. În psihologia materialistă, personalitatea este, așadar, suma funcțiilor sistemului nervos (activități mentale) și nu poate fi independentă de sistemul nervos, adică, în cazul distrugerii sau morții acestuia, personalitatea este, de asemenea, distrusă sau încetează să mai existe. Oricine experimentează altceva este ignorant sau prost, sau chiar un BOLNAV care trebuie vindecat. Prin urmare, atunci când un individ care experimentează fenomene paranormale întâlnește un psiholog materialist, este mai bine să spună "așa cred" și să nu intre în discuție. Credința este sacră și libertatea este protejată de lege, nimeni nu poate fi băgat într-un salon închis pentru convingerile sale în acest moment.

Cu toate acestea, psihologia materialistă și-a stabilit, prin acest mod de gândire, propriile limite, care vor fi depășite de timp și de individ. Eu, de exemplu, refuz ca personalitatea sau conștiința mea să fie interpretată ca o activitate a minții care, atunci când voi muri, se va descompune odată cu trupul meu. Dacă cineva se oprește la această idee, nu se confruntă neapărat cu ea. Cel mult, se spune despre el/ea că este un biet credincios needucat care nu înțelege descoperirile științei moderne. Dar eu nu pot fi numit needucat de către cei educați (echivalentul modern al scribilor biblici) (am două diplome și două doctorate în științele naturii). Iar cei religioși mă pot cataloga drept un necredincios, ceea ce au dreptate să facă. În egală măsură, NU cred că știința materialistă poate descrie complet realitatea și nici că dogmele religioase au vreo legătură cu adevărul. Eu pretind că am o relație cu Dumnezeu și înțeleg funcționarea principală a Universului și a creației manifeste (manifestate); toate cunoștințele și experiența le-am dobândit mergând pe calea spirituală interioară. Ceea ce este adevărul meu acum este adevărul celorlalți, pentru că principalele etape ale călătoriei interioare sunt aceleași la fiecare ființă umană. Așadar, oricine parcurge această cale poate verifica în timp adevărul afirmațiilor mele. Iar dacă diagnosticul psihologiei materialiste și diagnosticul religiilor teiste - care mă califică pe mine - sunt în concordanță, mă pot dispensa de ambele, pentru că, din fericire, nu am nevoie de niciuna dintre ele.

Diferența esențială dintre psihologia materialistă și cea ezoterică este, prin urmare, o înțelegere diferită a naturii sufletului, ceea ce implică și alte diferențe de abordare care sunt evidente din scrierile mele anterioare și ulterioare.

În continuare, să ne uităm la cele mai importante teoreme pe care le-am enunțat despre suflet. Voi dezvolta următoarele puncte într-un capitol ulterior.

1. Sufletul nu este identic cu mintea, personalitatea sau conștiința, dar poate fi confundat cu acestea. Sufletul este partea divină a personalității noastre care trebuie să devină, scopul spre care ne îndreptăm.
2. Un individ se poate identifica cu corpul său, cu sistemul său nervos (funcționarea sa), cu trăsăturile personalității (totalitatea emoțiilor și a gândurilor, totalitatea activității minții), cu conștiința sa, iar dintre acestea, doar constituenții materiali ai corpului se dezintegrează în momentul morții. Cu toate acestea, doar sufletul este nemuritor, celelalte părți se vor dezintegra în timp, iar elementele sale pot fi refolosite.
3. Sistemul nervos este reglat de minte, mintea este reglată de conștiință, iar conștiința este reglată de suflet. Știința consideră că sistemul nervos creează toate celelalte concepte, ceea ce înseamnă că, dacă se corectează funcționarea defectuoasă a sistemului nervos (de exemplu, prin medicație), totul se așează la locul lui. În realitate, și această din urmă idee poate fi experimentată, dar dacă ne ținem de ea, pierdem ocazia de a ne cunoaște cu adevărat structura și funcționarea noastră.
4. După moartea corpului fizic, continuăm să existăm ca un câmp de informații care învăluie sufletul nemuritor și care poate fi experimentat de alții. Acest câmp de informații - prin natura sa și prin interacțiunea cu ceilalți - îi poate poseda, influența, asista, ghida pe alții; la fel cum poate fi absorbit, transferat, șters, dezintegrat.
5. Împreună cu câmpul de informații care rămâne după moarte, sufletul poate intra și într-un corp nou, acest lucru se numește reîncarnare. Nu contează cu ce fel de câmp informațional intră sufletul într-un corp nou, în acest sens, curățarea câmpului informațional joacă un rol esențial în calitatea copilului nenăscut.
6. Defectele câmpului informațional nu sunt o scuză pentru nedreptățile și cruzimile pe care le comitem împotriva noastră și a celorlalți. Psihologia materialistă poate absolvi individul de pedeapsa lumească în multe cazuri, dar sufletul nu absolvă niciodată, ci instruiește pentru a corecta eroarea.
7. Nu Dumnezeu este cel care pedepsește sau dirijează, ci sufletul individual, așa cum a fost definit mai sus (cine ești cu adevărat), așa că nimeni nu poate da vina pe Dumnezeu pentru propria mizerie fizică și spirituală, și chiar invidia pentru norocul sau abilitățile altora este inutilă. Dumnezeu a creat doar cadrul (timp, spațiu, energie, forme, reguli de joc) pentru a experimenta existența independent de El.
8. Toată lumea se află pe acest Pământ pentru a recunoaște cele de mai sus și se va întoarce din nou și din nou până când acest lucru se va întâmpla, indiferent de starea actuală a Pământului.

(Rhasoda Varga Margit: Illúziók nélkül 7. o.)