Simbolismul are aceeași vârstă ca și omenirea, pătrunde în toate aspectele vieții, este chiar o reprezentare a transcendentului. Odată ce cineva înțelege esența simbolismului, lumea se deschide pentru el/ea.

Semnele științelor sunt și ele simbolism. În chimie, simbolul elementelor, formula compușilor, este un simbolism unitar. Ecuațiile matematicii și ale fizicii sunt descrieri simbolice ale relațiilor din natură. Literele, cuvintele și chiar propozițiile limbajului conțin un simbolism care se construiește unul pe altul. Dar și pictorul, artistul și muzicianul se exprimă prin simboluri. Sensul bolilor este, de asemenea, simbolism. Mai presus de toate, există un simbolism sacru.

Să analizăm câteva simboluri sacrale. Semnificația simbolurilor sacrale depășește sfera mundană, făcând legătura între dimensiunea terestră și cea cerească. Crucea îl reprezintă pe om. Dacă îți deschizi brațele, formezi o cruce. Ea reprezintă destinul uman care trebuie trăit (purtat pe umeri). Crucea simetrică formează două triunghiuri, care, atunci când sunt glisate unul în celălalt, devin un hexagon, simbol al microcosmosului-macrocosmosului. Crucea dublă poate fi înțeleasă ca o scară pentru a urca spre un plan din ce în ce mai înalt. Din toate aceste motive, crucea conține integralitatea și calea spre integralitate.

Svastica (cruce simetrică, ruptă la mijloc în unghi drept) este un vechi simbol indian care reprezintă vibrația sonoră supremă (AUM) sau Dumnezeu, iar în budism este, de asemenea, un simbol al infinitului, al eternității și al ciclurilor constante. Forma sa inversată este cunoscută în lume sub numele de cruce cu cârlig. În această formă este simbolul forțelor întunecate. În mod similar, cele trei nouă îl reprezintă pe Hristos, iar cele trei șase reprezintă simbolismul satanic în lumea duală. Dar simbolurile reversibile exprimă, de asemenea, faptul că întunericul nu există cu adevărat, ci capătă o realitate relativistă doar într-o lume inversată ca a noastră. În jocul divin, șasele se transformă în nouă și nouăle în șase, după cum cere karma individului sau a grupului. De asemenea, ne oferă posibilitatea de a profita din plin de orice rău, dacă învățăm din experiențele noastre și recunoaștem în fiecare bine opusul său subiacent, făcând ca perspectiva noastră să fie lipsită de dualitate.

Semiluna este un simbol al neîmplinirii, pe când luna plină este un simbol al împlinirii. Luna formează un disc și, ca atare, este un simbol al Unității. Semiluna indică, de asemenea, că scopul este de a obține împlinirea, care se obține prin luptă. Această luptă, însă, nu poate fi realizată în lumea exterioară. Acest lucru este ilustrat de lupta exterioară a celor care poartă simbolul semilunii pentru a obține împlinirea pe pământ. Inelul din jurul Mediteranei nu poate fi niciodată completat, deoarece ultimul obstacol a fost dat de Dumnezeu și reprezentat de Israel. Iar împlinirea în jurul Europei Centrale, chiar dacă toate țările se vor supune, va fi în cele din urmă împiedicată de Rusia. Acesta este obstacolul terestru în calea împlinirii semilunii. Lupta semilunii pentru desăvârșire nu poate fi realizată decât în interior, în personalitatea omului.

De ce sunt importante simbolurile? Limba unei națiuni, ca sistem de simboluri, exprimă un mod de gândire, o atitudine față de lume, un set de sarcini. Dacă cineva renunță la sistemul său de simboluri, renunță la programul interior care îl definește în lume ca parte a unui grup, a unei națiuni. Este ceea ce numim renunțarea la propriile rădăcini. Iar un copac care nu are rădăcini nu poate crește înalt. Dar există un factor și mai important aici. Simbolurile sacrale îl integrează pe individ într-un câmp de informații, ard în subconștientul cuiva și devin programe. Prin urmare, contează dacă pe biserică există o semilună sau o cruce.

Fie ca îngerii să-i călăuzească pe toți cei plecați spre Tărâmurile Cerești!

(Rhasoda Varga Margit: Illúziók nélkül 119. o.)